O femeie de 42 de ani din localitatea Burleşti, judeţul Botoşani, a decedat după ce locuinţa sa a fost cuprinsă de flăcări.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, a precizat că femeia, care era imobilizată la pat, nu a putut să se salveze, ea fiind găsită carbonizată în casă, informează Agerpres.
Unul dintre copiii victimei a observat casa în flăcări şi a alertat vecinii, care, la rândul lor, au sunat la 112, chemând pompierii.
Localnicii au intervenit în primă fază pentru stingerea incendiului, însă nu au reuşit să oprească extinderea flăcărilor. Când au ajuns pompierii, locuinţa ardea în totalitate.
„În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere în culpă, însă, din primele cercetări, nu există suspiciuni cu privire la cauzele decesului", a afirmat oficialului Poliţiei din Botoşani.
Femeia avea doi copii minori, unul de 11 ani, iar celălalt de 13 ani. Soţul acesteia decedase în urmă cu mai mulţi ani.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro