Simona Halep a anunțat pe 31 octombrie că a fost depistată pozitiv la testul COVID-19 și a povestit experiența ei cu virusul după ce s-a tratat.
Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat că s-a protejat cât a putut pentru a evita infectarea cu COVID-19, însă pe 31 octombrie aceata a fost testată pozitiv, informează Știrile ProTv.
„După Covid-19 am avut o perioadă de zece zile de recuperare, dar acum mă bucur că mă pot antrena. Pe parcursul infecţiei am avut febră, dureri de cap şi dureri musculare, dar bine că nu a fost mai rău. Eu m-am protejat mult la turnee, probabil că l-am luat din oraş, am avut treburi de rezolvat, dar cred că trebuie să ne protejăm foarte mult. Nu sunt de acord cu ce aud, am crezut în boală de la început, niciun moment nu am crezut că nu există. Cine nu crede, greşeşte. Nu trebuie să trăim în teamă, dar trebuie să ajutăm la limitarea răspândirii virusului. Îmi e teamă de o altă carantină, am stat 14 zile în casă, nu mi-a fost deloc uşor, sper să nu mai fie cazul”, a declarat Halep la Digisport.
Pe data de 9 noiembrie, jucătoarea de tenis a anunțat că s-a vindecat și le-a mulțumit medicilor de la spitalul Matei Balș pentru sprijinul acordat în această perioadă.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Irina Columbeanu revine la pasiunea pentru artă. Tânăra își prezintă...
Sursa: kudika.ro