Actrița Draga Olteanu Matei se află în continuare în stare critică la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Aceasta a fost transportată de urgență acolo, în urmă cu câteva zile, din cauza unei hemoragii digestive.
În momentul de față, Draga Olteanu Matei, internată la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași în urmă cu patru zile, suferă de afecțiuni cronice cardiovasculare și endocrine.
Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Diana Cimpoeșu, starea de sănătate a actriței este „critică, având suport ventilator şi respirator”.
„Are nevoie în continuare de sedare, iar momentele în care este nesedată sunt puţine. Are doi medici curanţi la acest moment, unul gastroenterolog şi unul ATI-st”, a spus purtătoarea de cuvânt a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.
Atunci când nu este sedată, actrița recunoaște persoanele din jurul său, dar nu poate vorbi.
„Între sedări, doamna Draga Olteanu Matei recunoaşte persoanele, dar nu poate vorbi. Rămâne sedată şi intubată pentru suportul celorlalte funcţii. Prognosticul este rezervat, ţinând cont de gravitatea bolii şi de vârstă”, a mai spus Diana Cimpoeșu, citata de adevarul.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro