Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a cerut, luni, premierului Ludovic Orban şi ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, să îşi dea demisia, susţinând că tragedia de la Spitalul din Piatra Neamţ reprezintă expresia "eşecului naţional" al Guvernului de a gestiona pandemia de COVID-19.
„Numărul victimelor tragediei de la Piatra Neamţ care, din păcate, creşte este expresia eşecului naţional al Guvernului de a gestiona pandemia! După 36 de ore de la tragedie, niciunul dintre guvernanţi nu-şi asumă vreun dram de răspundere. Ba mai mult, Orban şi PNL caută să dea vina pe autorităţile locale, cum au făcut în toată pandemia, pe miniştrii din ultimii 30 de ani, pe toată lumea, ca să fugă de răspundere. Au pus pe umerii primarilor şi şefilor de Consilii judeţene tot greul luptei cu pandemia, fără să-i ajute, de fapt, cu nimic", a transmis Ciolacu, printr-un mesaj video postat pe Facebook.
El a adăugat că de opt luni medicii fac eforturi "supraomeneşti" să salveze vieţi, iar administratorii spitalelor trebuie să găsească "non-stop" soluţii urgente pentru a face faţă numărului de pacienţi care a crescut "exploziv".
„Ajunge cu cinismul! Orban şi Tătaru - daţi-vă demisia dacă mai există vreun strop de compasiune faţă de familiile celor care au pierit în această tragedie", a solicitat liderul PSD.
El le-a mai cerut premierului şi ministrului Sănătăţii să nu paseze vina, pentru "aberaţiile" lor, pe medicii-şefi de la secţiile Anestezie Terapie Intensivă.
„Nu ei sunt vinovaţi pentru deciziile voastre aberante. Medicii sunt cei care salvează vieţi, nu voi. Ei trebuie ajutaţi să-şi facă meseria, nu hăituiţi", a afirmat Marcel Ciolacu.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro