Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T. Popa" din Iaşi a pregătit 67 de amfiteatre şi săli de concurs pentru cei peste 2.100 de absolvenţi de medicină care vor susţine duminică examenul de rezidenţiat, pentru a asigura astfel distanţarea fizică impusă în perioada pandemiei de COVID-19.

Comparativ cu anul trecut, numărul candidaţilor pentru domeniul Medicină este aproximativ acelaşi, de 1.088, faţă de 1.087, în timp ce pentru domeniul Farmacie a crescut de trei ori - 360 faţă de 127, iar pentru Medicină Dentară, de două ori: 668 faţă de 314.

„Având în vedere contextul epidemiologic actual, am avut grijă ca acest concurs, extrem de important pentru absolvenţii noştri, să se desfăşoare în condiţii de confort şi siguranţă optime. Mă refer atât la măsurile igienico-sanitare pentru protejarea candidaţilor şi a personalului implicat în organizare, cât şi alocarea unui număr de 67 de amfiteatre şi săli de concurs pentru a asigura distanţarea fizică. Aş vrea să mulţumesc rectorilor de la UAIC, TUIASI şi USAMV care ne-au ajutat şi de această dată cu punerea la dispoziţie a spaţiilor necesare pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat", a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Absolvenţii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară vor susţine duminică concursul de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Concursul este organizat de Ministerul Sănătăţii în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

Ministerul Sănătăţii a scos la concurs, în acest an, 7.061 locuri şi posturi, cu peste 2.300 mai multe faţă de anul trecut: 4.518 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, câte 1.219 locuri şi posturi pentru medicină dentară şi farmacie şi 105 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie - MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI, precizează Agerpres.

Citeste si:
Bacalaureat 2022: 126.454 de absolvenți de liceu s-au înscris la BAC
Bacalaureat 2022: Încep...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Noiembrie 2020 - 05 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.