Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spaţii publice.
Potrivit legii, clădirile publice sau de utilitate publică, unităţile din învăţământul preuniversitar de stat, pieţele agroalimentare, târgurile, autogările şi staţiile de cale ferată care deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, cât şi montarea pe perioada staţionării acestora a unor dispozitive antifurt.
Costurile lucrărilor necesare realizării dotărilor menţionate şi ale autorizaţiilor se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz.
În vederea implementării măsurilor prevăzute de prezenta lege, clădirile istorice şi de patrimoniu se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform reglementărilor legale în domeniu.
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege.
Constatarea contravenţiei se realizează de personalul autorizat al agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială, informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro