Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, solicită Guvernului Orban redeschiderea urgentă a restaurantelor, cafenelelor, barurilor şi a altor unităţi de alimentaţie publică la minimum 50% din capacitate, cu respectarea normelor de siguranţă sanitară.

„Bătaia de joc la adresa HORECA trebuie să înceteze urgent! Nu HORECA aduce și propagă virusul. Ci lipsa oricărui plan din partea lui Iohannis, Orban și Cîțu!”, scrie Alfred Simonis pe Facebook.

El expune planul PSD în cinci paşi de susţinere a sectorului HORECA:


  • Acordarea contravalorii unui salariu minim brut către angajații HORECA care nu-și pot desfășura activitatea pe perioada rectricțiilor, sub condiția ca angajatorul să mențină locurile de muncă pentru o perioadă de minim șase luni de la ridicarea restricțiilor;

  • Acordarea unui stimul de reinserție de 60% din valoarea salariului minim brut, pe perioada restricțiilor parțiale, pentru angajații din HORECA aflați la muncă, sub condiția menținerii contractelor de muncă pentru o perioadă de minim șase luni de la ridicarea totală a restricțiilor;

  • O schemă de ajutor prin care se subvenționează pe perioada stării de urgență / alertă și pentru unitățile a căror activitate a fost suspendată / închisă o cotă parte de 40% din diferența calculată între cifra de afaceri din anul trecut și cifra de afaceri din 2020, cu condiția menținerii activității și a locurilor de muncă;

  • Scutirea de impozit pe clădiri și terenuri, pe perioada existenței stării de urgență / de alertă și a închiderii unităților din Horeca (decizia va fi luată în funcție de situația la nivel local);

  • Generalizarea programului „Masă caldă în școli” de la data reînceperii școlilor, pentru anul școlar 2020-2021 și 2021-2022.

Restaurantele, barurile şi cafenele sunt închise în localităţile unde coeficientul de incidenţă al infecţiei de Covid-19 este mai mare de 3 la mia de locuitori.


Despre autor:


Ultima actualizare: 3 Noiembrie 2020 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.