Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a emis un ordin conform căruia toate „Unităţile de Primiri a Urgenţelor (UPU)/UPU-SMURD Compartimentele de Primiri a Urgenţelor (CPU) au obligaţia de a prelua toţi pacienţii aduşi de către ambulanţele aparţinând serviciilor de ambulanţă publice sau SMURD, indiferent de situaţia locurilor disponibile în secţiile spitalelor de care aparţin”.

Potrivit ordinului, spitalele nu au dreptul să restricţioneze accesul ambulanţelor la structurile de primiri urgenţe sau camera de gardă, iar personalul structurilor de urgenţă are obligaţia să preia pacientul în cel mai scurt timp posibil, să-i asigure asistenţa medicală de urgenţă şi să elibereze echipajul de la Ambulanţă în cel mult o oră de la sosirea în UPU sau CPU.

Ordinul a fost emis luni de Arafat şi prevede:

Art 1 (1) Începând cu data prezentului ordin, toate Unităţile de Primiri a Urgenţelor (UPU)/UPU-SMURD Compartimentele de Primiri a Urgenţelor (CPU) au obligaţia de a prelua toţi pacienţii aduşi de către ambulanţele aparţinând serviciilor de ambulanţă publice sau SMURD, indiferent de situaţia locurilor disponibile în secţiile spitalelor de care aparţin.

2. Unităţile sanitare nu au dreptul să restricţioneze accesul ambulanţelor la structurile de primiri urgenţe sau camera de gardă

3. Personalul structurilor de urgenţă menţionate la art 1 alin (1) are obligaţia să preia pacientul în cel mai scurt timp posibil, să-i asigure asistenţa medicală de urgenţă, inclusiv investigaţiile necesare şi consulturile de specialitate, eliberând echipajul respectiv în cel mult o oră de la sosirea în UPU sau CPU.

Art 2. Personalul din dispeceratele integrate sau colocate aparţinând serviciilor de ambulanţă publice şi SMURD are obligaţia ca, în cazul urgenţelor non-COVID, să direcţioneze echipajele către cel mai apropiat spital competent, indiferent de situaţia locurilor disponibile. Art 3. Prezentul ordin se transmite Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în vederea diseminării către toate serviciciile de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti -Ilfov, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi toate Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă., informează adevarul.ro

Citeste si:
Percheziții DNA la Administrația Spitalelor București. Ancheta...
Percheziții DNA la...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Noiembrie 2020 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.