Al doilea val al epidemiei de COVID-19 cu care se confruntă în prezent Europa nu va fi probabil ultimul şi ne putem teme de "mai multe valuri succesive la sfârşitul acestei ierni" şi în primăvara anului viitor, a apreciat Consiliul ştiinţific care consiliază guvernul francez

„Avem, aşadar, multe luni în faţă cu o situaţie extrem de dificilă", a avertizat organismul responsabil cu consilierea guvernului francez, în ultima sa notificare.

Postată online la sfârşitul săptămânii, notificarea este datată luni, 26 octombrie, cu două zile înainte de anunţul preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la o nouă carantină instituită după apariţia celui de-al doilea val de COVID-19.

„Este foarte dificil de prezis cât va dura cel de-a doilea val, deoarece depinde chiar de virus, de mediul său climatic, de măsurile care vor fi luate pentru a limita circulaţia virusului, de acceptarea lor şi, prin urmare, de impact", scrie Consiliul ştiinţific.

„Putem trasa o ipoteză a unei ieşiri din al doilea val la sfârşitul acestui an sau la începutul anului 2021. Această ieşire ar trebui să fie însoţită de o revenire a circulaţiei virusului la un nivel foarte controlat (maximum 5.000 până la 8.000 de noi contaminări zilnice)", precizează organismul.

Retail jobs

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Prin anunţarea de noi restricţii cel puţin până la 1 decembrie, preşedintele Emmanuel Macron a precizat că obiectivul este să se ajungă la "circa 5.000" de cazuri de contaminări zilnic, faţă de între 40.000 şi 50.000 în prezent.

Oricare ar fi succesul măsurilor implementate, ele nu vor fi probabil suficiente "pentru a evita alte valuri, după al doilea", a avertizat Consiliul ştiinţific, care a recomandat carantina decisă în cele din urmă.

„Prin urmare, putem avea mai multe valuri succesive la sfârşitul iernii şi în primăvara lui 2021, în funcţie de mai multe elemente: starea climatică, nivelul şi eficienţa operaţională a strategiei de testare/urmărire/izolare (a cazurilor pozitive)", a adăugat organismul.

Prin urmare, guvernele din Europa se vor confrunta cu o „gestionare a valurilor succesive de reapariţie" a epidemiei, "până la apariţia primelor vaccinuri şi/sau tratamente", probabil în al doilea trimestru al anului 2021, informează Agerpres.

Citeste si:
Omicron, tulpina mutant de COVID-19, a ajuns în Europa. De ce e...
Omicron, tulpina mutant de...


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Noiembrie 2020 - 02 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

{* *}

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.