Mai multe organizaţii neguvernamentale solicită Biroului Electoral Central pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie să desfăşoare şedinţele public, cu accesul observatorilor, şi să le transmită online, ţinând cont de normele de protecţie sanitară şi de respectarea reglementărilor privind protecţia datelor personale.

„Luând în calcul anumite neclarităţi generate în spaţiul public de lipsa de dialog a Biroului Electoral Central înfiinţat pentru alegerile locale, considerăm comunicarea cât mai extinsă către public ca un factor esenţial care poate conduce la creşterea încrederii în procesul electoral şi înţelegerea mai solidă a unor etape ale acestuia", se arată într-un comunicat de presă de Expert Forum.

Într-o scrisoare transmisă preşedintelui Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor se explică faptul că pentru scrutinul din 6 decembrie şedinţele BEC se pot desfăşura şi prin mijloace electronice în sistem de videoconferinţă, potrivit Hotărârii nr. 1/12.09.2020.

„Credem că măsura publicării lor nu creează dificultăţi tehnice sau costuri suplimentare şi poate oferi un instrument de informare fără riscuri pentru factorii interesaţi externi care vor să urmărească activitatea BEC. Considerăm că această bună practică, care este deja aplicată de comisiile electorale centrale din mai multe ţări - ca de exemplu Serbia, Republica Moldova, Lituania şi în Macedonia de Nord - ar contribui la transparentizarea activităţii administraţiei electorale", se menţionează în scrisoare.

Potrivit organizaţiilor semnatare, aceste principii se regăsesc şi în Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia, potrivit căruia "reuniunile comisiei electorale centrale trebuie să fie deschise pentru toţi, inclusiv pentru reprezentanţii mijloacelor de comunicare în masă".

„Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a reiterat în mai multe dintre rapoartele de observare necesitatea deschiderii reuniunii organelor electorale către public. Spre exemplu, cel mai recent raport al ODIHR, din 2019, recomandă: "Pentru a spori transparenţa, reuniunile organelor electorale ar trebui să fie deschise publicului. Deciziile şi procesele-verbale ale şedinţelor lor ar trebui să fie publicate în timp util şi într-un mod consecvent". O recomandare similară există încă de la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2004: "Trebuie luat în considerare faptul că nivelul transparenţei creşte dacă organizaţiile observatorilor interni au dreptul de a participa la întâlnirile birourilor electorale la toate nivelurile, inclusiv la nivelul BEC", se mai indică în scrisoare.

Citeste si:
Ce își dorește Oana Roman pentru fiica ei, după despărțirea de...
Ce își dorește Oana Roman...

Organizaţiile neguvernamentale care semnează scrisoarea sunt: ActiveWatch, Asociaţia pentru Dezvoltare GHEPart, Centrul pentru Inovare Publică, Code for Romania, Geeks for Democracy, Expert Forum, #REZISTENŢA, Maria Krause, Observatorul Electoral, Mircea Kivu, sociolog, precizează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Noiembrie 2020 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.