Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că în curând bucureştenii vor avea la dispoziţie un bilet unic STB-Metrorex.

O să avem curând un bilet unic, pentru că e logic ca lucrul ăsta să se întâmple (...) Avem mijloace electronice de acces şi în transportul de suprafaţă, şi în metrou, deci avem o măsurătoare exactă a câţi oameni au intrat cu respectiva cartelă fie în autobuz, fie în metrou şi trebuie să existe doar un mecanism corect de decontare între aceste două entităţi", a spus Nicuşor Dan pentru Digi 24.

Potrivit acestuia, cele două societăţi vor rămâne diferite. „În acest moment, Bucureştiul plăteşte o subvenţie consistentă către transportul public de suprafaţă, plăteşte o subvenţie consistentă către sistemul de încălzire (...), nu-şi permite să mai plătească o subvenţie pentru metrou, acesta este motivul pentru care nu-mi doresc în acest moment ca metroul să vină la Primăria Capitalei", a afirmat primarul general al Capitalei.

Întrebat dacă intenţionează să crească preţul biletului pentru transportul public în Bucureşti, el a menţionat că va realiza o analiză şi că acest domeniu are alte probleme principale.

O să facem o analiză. Nu e aceasta principala problemă a transportului public, oricum, subvenţia e undeva la 80% din transport, adică doar 20% vin din bilete şi abonamente. Principala problemă a transportului public e cantitatea, adică există zone care nu sunt deservite suficient şi faptul că nu are un orar predictibil şi că nu este eficient cel de suprafaţă - stă blocat în trafic şi după aceea sunt şi alte probleme: că nu e curat, că nu are aer condiţionat şi acum, în timp de pandemie, nu ai garanţia că se dezinfectează", a declarat Nicuşor Dan.

Citeste si:
Avarie la metrou între staţiile Mihai Bravu şi Dristor 1
Aglomerație la metrou luni...

Potrivit acestuia, ultimele sunt lucruri pe care o să le realizeze foarte repede.

Primele sunt chestiuni mai grele, mai cu mulţi bani. O să vedeţi metroul de suprafaţă în acest mandat, o să vedeţi reabilitări de linii de tramvai, deci viteză mai mare a tramvaielor şi o să vedeţi linii unice pentru autobuz şi troleibuz (...) O să vedem o conectare a transportului public cu sistemul de semaforizare inteligentă pe care o să-l implementăm", a explicat primarul general.

În ceea ce priveşte sistemul de termoficare, el a amintit că până în februarie 2021 se va realiza management de avarie.

Din februarie urmează înlocuirea reţelei (...) Înlocuirea reţelei o să dureze 6-7 ani, însă specialiştii au identificat zonele cele mai problematice, cu ele vom începe, există bani europeni, existau deja din 2016, dar nu au fost luaţi, o să-i luăm foarte repede şi o să vedeţi că încă din primăvara asta vor începe mari lucrări de înlocuire a reţelei (...) Toată operaţiunea pentru cei 1.000 de kilometri de conductă din reţeaua principală pe care trebuie să-i schimbăm costă undeva la 1 miliard şi jumătate de euro, pentru moment avem 500 de milioane de euro, adică o treime din sumă, cu care putem să lucrăm în primii 3 ani (...) banii sunt bani europeni o parte dintre ei şi partea cealaltă vine de la Guvern, parte din aceşti bani de la Guvern vine tot de la Uniune, prin acest fond de relansare", a spus Nicuşor Dan.

Citeste si:
Nicușor Dan, bilanț al PMB la doar 20 de zile de mandat. Ce a...
Nicușor Dan a prezentat un...

În altă ordine de idei, el a declarat că îşi propune să atragă bani europeni pentru investiţii.

Pe de o parte, avem aceste datorii curente, care sunt mult prea mari (...) însă nivelul de îndatorare global al Bucureştiului comparat cu alte capitale europene este mic. Ăsta este avantajul pe care noi îl avem şi atunci e de ajuns şi o să facem asta - să recâştigăm încrederea instituţiilor financiare, să spunem exact situaţia, să nu mai venim cu bugete de 7 miliarde, din care încasăm 4 miliarde, să restructurăm datoria pe care o avem deja, ăsta e un lucru pe care o să-l facem şi, pe de altă parte, avem acces la mulţi bani europeni pe exerciţiul 2021 - 2027 şi o să mutăm mare parte din investiţii către acolo (...) Ne vom plăti inclusiv dările către stat”, a adăugat primarul general, potrivit Agerpres.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.