Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că Guvernul este "departe" de a lua o decizie privind "carantinarea totală", subliniind că pentru a impune noi măsuri de restricţie autorităţile trebuie să aibă "temeiuri extrem de serioase".

Ne confruntăm cu o creştere a numărului de cazuri, nu o negăm. Pe de altă parte, noi am gândit deja un set de măsuri aferente acestei creşteri a numărului de cazuri pe care le aplicăm şi sunt în curs de aplicare şi analizăm care sunt efectele acestor măsuri. (...) Va trebui să avem temeiuri extrem de serioase pentru a impune alte măsuri de restricţie. Iar, ceea ce se tot vorbeşte cu carantinarea totală, suntem departe de o astfel de decizie. (...) Eu spun cu fiecare ocazie că putem să trăim normal, putem să avem puţine măsuri de restricţie cu o singură condiţie - oamenii să respecte măsurile de protecţie sanitară. Este simplu dacă oamenii respectă măsurile de protecţie sanitară: se pot duce la serviciu, se pot duce la spectacol, pot să trăiască o viaţă cât mai aproape de normal, cu o singură condiţie - respectarea măsurilor de protecţie", a afirmat Orban, întrebat care ar fi pragul de la care s-ar lua în calcul noi restricţii.

Orban: „Se vede cu ochiul liber şi pe stradă (...) că o majoritate zdrobitoare a cetăţenilor respectă regulile”

Potrivit prim-ministrului, gradul de conformare la regulile de protecţie sanitară a crescut. „A crescut gradul de conformare şi apreciez foarte mult acest lucru. De asemenea, se vede cu ochiul liber şi pe stradă, nu numai în Bucureşti, ci peste tot unde s-a depăşit pragul de 3, că o majoritate zdrobitoare a cetăţenilor respectă regulile, iar, dacă sunt oameni care nu respectă regulile, autorităţile îşi fac datoria şi îi amendează", a susţinut Ludovic Orban, citat de Agerpres.

El a adăugat că Guvernul îşi doreşte să combată pandemia de COVID-19 asigurând, în acelaşi timp, funcţionarea economiei cât mai aproape de normal posibil.


Despre autor:


Ultima actualizare: 30 Octombrie 2020 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.