Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, joi, la Craiova, că dacă se va certifica un test ieftin pentru depistarea noului coronavirus, vor putea fi reluate şi competiţiile sportive pentru copii şi juniori.

Potrivit lui Stroe, în acest moment efortul financiar pe care îl fac cei din zona profesionistă cu testările pentru COVID-19 este aproape imposibil de îndeplinit de către cei din cluburile mici sau din cluburile de copii şi juniori.

„Sper ca în curând să fie certificat acel test mult mai ieftin pentru depistarea noului coronavirus, care este în jurul a 5 dolari sau 5 euro, înţeleg de la specialiştii în sănătate. Şi atunci şi sporturile din zona de copii şi juniori să îşi poată relua competiţiile, pentru că e nevoie de aceste teste. Nimeni nu îşi poate permite să se joace cu sănătatea acestor sportivi. De asta eu cred că în curând şi ligile inferioare pot relua activitatea cu aceste teste mult mai ieftine, pentru că practic aici se face diferenţa - efortul financiar pe care îl fac cei din zona profesionistă este aproape imposibil de îndeplinit de către cei din cluburile mici sau din cluburile de copii şi juniori. Dacă acest lucru se va întâmpla, din punctul meu de vedere voi fi alături de copii în a-i sprijini în aceste competiţii. De altfel, există federaţii care au sprijinit financiar deblocarea competiţiilor pentru copii şi juniori: Federaţia de baschet este un exemplu care practic a început activitatea cu aceste campionate naţionale pentru copii şi juniori. Alţii au început cu ligile superioare. Este o decizie care le aparţine”, a spus Stroe la Craiova, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului Sportului, în acest moment nu este activitate sportivă în România care să nu poată fi practicată, dacă se respectă anumite reguli.

„În schimb, prin ordinul semnat împreună cu ministrul Sănătăţii, am dat posibilitatea tuturor să-şi desfăşoare activitatea şi în acest moment în România sportul nu este blocat. Sportul se va bloca doar în momentul în care întreaga societatea va mai traversa un moment de blocaj. În momentul de faţă regulile pe care le-am definit, din punctul meu de vedere sunt suficiente în a proteja sănătatea tuturor celor care fac sport în România, chiar dacă sunt extrem de detaliate, chiar dacă cuprind norme cu care sportivii nu au fost obişnuiţi până acum. Dacă sunt respectate normele descrise de noi în acel ordin, pe care l-am updatat de 5 ori până acum, sunt suficiente pentru a proteja sănătatea sportivilor. Competiţiile se desfăşoară după testări succesive, deci totul este controlat şi depinde numai de cei care practică sportul să-şi protejeze sănătatea”, a mai afirmat ministrul Ionuţ Stroe.

Citeste si:
Patriarhul Daniel va oferi de Sfântul Nicolae daruri pentru 100 de...
Patriarhul Daniel va oferi de...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.