Fostul lider ALDE, în prezent candidat al PRO România, pentru un nou mandat parlamentar, Călin Popescu Tăriceanu, critică felul în care Guvernul gestionează criza sanitară determinată de pandemie.

Tăriceanu susţine că laudele lui Klaus Iohannis la adresa guvernului sunt nejustificate, în condiţiil în care „bolnavii sunt plimbați cu salvările sau chiar elicopterele de la un spital la altul precum în filmul Moartea dlui Lăzărescu".

Potrivit lui Tăriceanu, măsurile luate de Executiv sunt "un eşec total" iar "haosul general" este consecinţa faptului că actualii decidenţi politici nu au pregătit din timp măsurile anti-criză.

Fostul lider ALDE mai crede că poziţia publică exprimată recent de preşedinte are menirea justifica, în continuare, organizarea scrutinului parlamentar pe 6 decembrie.

„Este clar că de la Cotroceni lucrurile se văd deformat. Doar așa se pot explica osanalele pe care dl Iohannis le aduce modului în care guvernul Orban gestionează criza COVID-19. În vreme ce noi toți vedem că măsurile pe care le-au luat sunt un eșec total, că sistemul medical scârțâie din toate încheieturile, că 3,5 milioane de bolnavi cronic sunt lipsiți de accesul la îngrijire, dl Iohannis ne vorbește despre planurile strategice ale guvernului.”

Tăriceanu susține că Iohannis nu și-au închipuit că această criză v-a avea un curs atât de lung și agresiv asupra situației din țară.

„Problema este că planurile nu se fac atunci când criza este în toi, ci se fac înainte tocmai ca să nu ajungi în situații limită. Este clar că dl Iohannis și 'guvernul lui' și-au închipuit că această criză va fi precum cea a jurnaliștilor din Irak, scurtă și cu final fericit, și ei vor putea să pozeze în salvatorii națiunii. Orice ne-ar spune Președintele cred că toți gândim așa: dacă dl Iohannis ne spune că totul este atât de bine organizat, cum se face oare că totul este un haos general?! Minciuna are picioare scurte! Doar cât să îi ajute să ajungă pe 6 decembrie!", concluzionează Călin Popescu Tăriceanu într-o postare pe Facebook.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Octombrie 2020 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.