Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au demarat o investigaţie după ce pe reţelele sociale a fost publicat un videoclip în care o femeie a fost pălmuită într-un autobuz pentru că nu purta mască.

Scandalul a avut loc marți, într-un mijloc de transport în comun din municipiul Iași, scrie Bună Ziua Iași.

În imagini se observă cum o femeie de vârsta a doua este apostrofată de un bărbat. Acesta îi reproşează că nu poartă mască de protecţie şi, la un moment dat, o loveşte pe călătoare cu palma peste faţă.

Din aceleaşi imagini se poate observa că agresorul nu purta nici el corect masca de protecţie.

Potrivit martorilor, femeia ar fi fost cea care a lovit prima, dar acest lucru nu apare în înregistrarea video.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, realizate într-un autobuz care s-ar fi deplasat pe raza municipiului Iași, precizăm următoarele: Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași s-au autosesizat și efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca în funcție de cele constatate să fie dispuse măsuri legale”, a transmis IPJ Iași.


Despre autor:


Ultima actualizare: 28 Octombrie 2020 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.