În România va apărea un nou tip de pensie. Este vorba despre pensia ocupațională care va putea fi acordată de patronii angajaților drept un beneficiu la salariu.

Schema după care se oferă pensia este stabilită de fiecare angajator în parte care are capacitatea și resursele să ofere o astfel de bonificație. Angajatorul poate stabili trepte diferite de contribuție pentru angajații săi, în funcție de salariu, vechime și funcția ocupată. Banii vor ajunge astfel, în fiecare lună, la un administrator privat, pe numele angajatului care va avea un cont deschis acolo. De asemenea, salariatul va putea să cotizeze lunar în contul respectiv.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară și în mod particular președintele Autorității consideră pensiile ocupaționale un obiectiv important pe care ar trebui să îl atingem cât de curând. Există legea care prevede acest așa-zis pilon 4 care ar urma să ofere publicului larg o alternativă de a beneficia de un nou program de economisire pe termen lung.”, a explicat Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF.

Fondul de pensie ocupațională nu se poate realiza dacă nu se atinge un număr minim de 100 de participanți pe fond, dar un angajator care are mai puțini angajați, sub 100 de angajați, poate să propună o schemă proprie de pensii ocupaționale care să facă parte, la rândul lor, dintr-un fond construit din mai mulți angajatori care hotătăsc să ofere această facilitate angajaților lor, fiecare având schema proprie, menționează antena3.ro

„Asta este vestea bună! Că angajatorul are o variantă nelimitată de a aloca către fondul de pensii sume pe fiecare angajat în parte, în funcție de criterii proprii, de vechime, sau de funcție, sau de drepturi salariale, iar angajatul poate să aloce din propriile venituri o cotă suplimentară față de contribuția angajatorului dar o cotă care să fie limitată la maxim o treime din veniturile sale salariale brute sau la maxim o treime din veniturile pe care le are respectivul, asimilate veniturilor salariale. Asta tocmai ca să fie și o protecție de stabilitate financiară a angajatului, în același timp în care beneficiază de această pensie ocupațională oferită prin contractul de muncă de către angajator”, a specificat Daniel Apostol.

Citeste si:
Supraimpozitarea şi cumulul pensie-salariu, prin lege, nu prin...
Supraimpozitarea şi cumulul...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Octombrie 2020 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.