Un șofer de TIR român a salvat viața unui camionagiu lituanian, pe o șosea din Franța. Șoferul lituanian a adormit la volan și s-a răsturnat cu autotrenul pe marginea drumului, iar românul a reacționant prompt pentru a-l salva pe cel nimerit în accident.

Incidentul a avut loc zilele trecute, pe drumul national 151 din Franța.

Cătalin Firu se afla în cursă, când un alt șofer de TIR, care circula în fața lui, a adormit la volan, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu camionul pe marginea drumului.

Cătălin a oprit imediat cum a văzut că camionul din față s-a răsturnat. A blocat circulația de pe drum cu ajutorul camionului său, a sărit din camion și s-a urcat deasupra cabinei pentru a vedea în ce stare este șoferul. Românul l-a găsit pe bărbat înfășurat în jurul gâtului cu centura de siguranță, atârnând în ea cu propria greutate.

Ințial, Cătălin a fost împiedicat să intervină de ceilalți participanți la trafic și rugat să aștepte intervenția pompierilor. Românul însă a decis să taie cu cuțitul centura care-l strangula pe șofer, acțiune care i-a salvat omului viața, după afirmașiile echipajului de la Jandarmerie care a ajuns la fața locului.

Întreaga întâmplare a fost povestită de Ilie Matei, un alt șofer de TIR profesionist, extrem de activ pe rețelele de socializare.

Tot el a fost cel care a postat pe Facebook imagini de la intervenția salvatoare a șoferului român, menționează observatornews.ro


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Octombrie 2020 - 01 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.