Ludovic Orban anunţă că Spitalul Colentina din Capitală va redeveni spital dedicat exlusiv bolnavilor de Covid-19. Premierul afirmă că repunerea spitalului în circuitul dedicat tututor bolnavilor a fost o greşeală.
În acest moment, Spitalul Colentina oferă tratament medical pentru numeroşi bolnavi cronici.
„Din punctul meu de vedere, da. Planul de disponibilizare este un plan care va fi aplicat într-o perioadă, astfel încât să nu afecteze pacienţii care sunt trataţi, să nu rămână niciun pacient care are nevoie medicale fără serviciile medicale. Pe de altă parte, pacienţii COVID care au şi alte afecţiuni pot fi trataţi acolo. Scoaterea Spitalului Colentina din dispozitivul anti-COVID, după părerea mea, a fost o decizie neinspirată. Avem nevoie de Spitalul Colentina în integralitatea sa şi de toate cadrele medicale de acolo, care au dobândit deja o experienţă şi pot să ne susţină foarte mult la nivelul Bucureştiului”, a declarat Orban.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Cafeaua crește pulsul și tensiunea arterială: e adevărat? Ce arată dovezile...
Sursa: garbo.ro
-
A purtat din nou rochia creată de Andreea Raicu și a atras toate privirile!...
Sursa: kudika.ro