Medicul Alexandru Rafila susţine că atacurile politice cu privire la tatăl său sunt menite să-i strice imaginea după ce şi-a anunţat candidatura la alegerile parlamentare din partea PSD.

Tatăl profesorului Alexandru Rafila a lucrat până în anul 1949 la Securitatea din Arad, lucru confirmat chiar de către medic, într-o emisiune televizată la postul B1TV.

De asemenea, Rafila neagă faptul că tatăl său ar fi participat la represiunea unor ţărani din Valea Crişului Alb, spunând că în momentul când s-a întâmplat acest lucru (august 1949) tatăl său era dat afară din rândul Securităţii (iunie 1949).

„Mă afectează, sigur, şi emoţional, dar nu văd unde este vina mea pentru că sunt fiul tatălui meu. Mi se pare absolut de nepermis modul în care este prezentat acest lucru. A fost un atac concertat, în mod evident, legat de opţiunea politică pe care am avut-o”, a declarat Alexandru Rafila la B1 TV.

După ce a fost dat afară din Securitate, tatăl profesorului Rafila s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1960. După un an de la acest moment, se va naşte Alexandru Rafila (1961).

„Da, tatăl meu a fost student la Medicină, a terminat al doilea Facultatea de Medicină, în anul 1960. La vârsta de 40 de ani. Nu era student când lucra la Securitate în judeţul Arad. A fost student la Bucureşti în perioada 1954-1960. (...) Tatăl meu a terminat Facultatea de Medicină în anul 1960, eu m-am născut în 1961, iar evenimentele la care faceţi referinţă s-au petrecut în ani 48-49”, a explicat medicul.

Tatăl lui Alexandru Rafila (care are acelaşi nume, Alexandru Rafila) s-a născut în 1920 în URSS deoarece bunicul său a lucrat în armată, a fost luat prizonier în Rusia, iar când s-a întors în România s-a întors cu băiatul născut acolo. În tinereţe, tatăl profesorului a fost în armată şi a luptat până în 1945.


Despre autor:


Ultima actualizare: 19 Octombrie 2020 - 08 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.