Un bărbat a căzut duminică de pe Vârful Omu, spre Valea Bucşoiului, aproximativ 60-70 de metri, iar primele date arată că acesta este decedat, conform unei informări a Salvamont Buşteni.

Potrivit salvamontiștilor, colegii bărbatului au ajuns primii la el şi au constatat că acesta nu ar mai avea semne vitale.

„Este vorba de un bărbat de aproximativ 56 - 57 de ani care cobora de la Vârful Omu prin Creasta Bucşoiului. La un moment dat, de pe Vârful Omu, de undeva, a alunecat şi a căzut spre Valea Bucşoiului, aproximativ 60-70 de metri. Colegii lui au ajuns primii la el şi au constatat că nu are semne compatibile cu viaţa, în proporţie de 99% este decedat. Organizăm acum echipele să mergem spre locul accidentului”, au transmis reprezentanţii Salvamont Buşteni, potrivit Agerpres.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.