Medicul Alexandru Rafila susține că autorităţile nu trebuie să se raporteze la cifre, ci trebuie analizat fiecare caz în parte.
„Sunt niște parametri, o cifră, 3 la mie, incidența cumulată în ultimele 14 zile, dacă suntem sub 3 la mie păstrăm școlile în scenariul verde sau galben, dacă depășim trecem în scenariul roșu. Să știți că nu e nicio diferență între 2,9 și 3,1. Cred că ar trebui să fim puțin flexibili”, a spus dr. Alexandru Rafila, reprezentatul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Medicul recomandă ca fiecare caz să fie analizat și că „nu trebuie să ne raportăm doar la niște cifre”.
„Sigur că trebuie analizată situația din fiecare școală și cine merge la școală, câți copii sunt în școală, dacă sunt școli de proximitate. Dacă, de exemplu, 95% din elevii unei școli locuiesc în prejma școlii și se deplasează pe jos la școală, eu acea școală nu aș închide-o.
Dacă școlile însă sunt la distanță, 30-40% din elevi vin cu mijloace de transport în comun, aglomerează traficul, atunci acolo probabil e bine să închizi școala două săptămâni, să reduci transmiterea în comunitate.
(...) Trebuie să fim flexibili, să fim creativi, încât viața noastră să fie cât mai apropiată de normal, nu trebuie să fim rigizi, să ne raportăm doar la niște cifre, fără să ne gândim ce este în spatele lor”, a mai spus medicul.
Monica Anisie: „Școlile din București se pregătesc de scenariul roșu”
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, joi, că şcolile din Bucureşti se pregătesc de scenariul roşu, pentru că ne apropiem de indicele de 3 la mie în ce priveşte cazurile de coronavirus.
În acest context, a început şi distribuirea tabletelor în şcoli, pentru ca elevii să poată participa la cursurile online.
A început greva generală în școlile din România, prima după 18 ani....
„Prin acest program (al tabeletelor - n.r.) ne pregătim să fim în scenariul roşu, dacă e necesar, dacă atingem indicele de 3 la mie, aşa cum se ştie”, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei.
În ce priveşte tabeletele de care elevii au nevoie pentru cursuri online, „acestea au plecat către unităţile de învăţământ. Sectorul 2 şi-a luat tabletele, sectorul 4 e prezent. În curând, către toate unităţile de învăţământ vor fi transmise aceste tablete. În curând, adică azi”, a dat asigurări ministrul Educaţiei, potrivit antena3.ro
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro