Comisia Europeană a atenţionat joi că statele membre ale Uniunii Europene sunt nepregătite pentru un nou val de infecţii cu COVID-19 şi a recomandat măsuri comune pentru scoaterea pe piaţă a noilor vaccinuri atunci când ele devin disponibile
„În timp ce evoluţia pandemiei revine la nivelurile din luna martie, starea pregătirii noastre nu (revine)”, a declarat vicepreşedintele CE pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas.
El le-a solicitat statelor membre să adopte o strategie comună pentru noua fază a pandemiei şi să evite ''cacofonia'' diverselor măsuri naţionale care a caracterizat primele luni ale crizei pe continentul european.
Europa înregistrează zilnic aproximativ 100.000 de noi cazuri de COVID-19, indicator aproape dublu decât valoarea din SUA, unde se consemnează peste 51.000 de noi cazuri în fiecare zi.
Testarea unor vaccinuri anti-COVID avansează, primele doze putând fi disponibile, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, către finalul acestui an. În acest context, Bruxellesul le cere ţărilor membre să pregătească planuri de vaccinare. Politica de sănătate este domeniu de competenţă naţională în UE, iar Comisia Europeană poate face doar recomandări pentru adoptarea unor măsuri comune.
Spitalele şi centrele de vaccinare ar trebui să aibă personal suficient, pregătit şi dotat cu echipamentele necesare, a atenţionat executivul comunitar. Vaccinurile ar trebui să fie disponibile în primul rând celor mai vulnerabile categorii, printre care personalului din domeniul asistenţei medicale, lucrătorilor din centrele de asistenţă pe termen lung, persoanelor cu vârste peste 60 de ani, persoanelor cu boli cronice, lucrătorilor din sectoare esenţiale şi oamenilor din categorii socio-economice dezavantajate.
Potrivit unei estimări făcute de Comisia Europeană în luna iulie, numărul persoanelor aparţinând ''categoriilor prioritare'' ar putea depăşi 200 de milioane, dintr-o populaţie totală a UE de 450 de milioane de locuitori, precizează Agerpres.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Manichiura iernii este MANICHIURA ALBĂ inspirată de acest anotimp! 25 de...
Sursa: garbo.ro
-
Câștigătorii Future Banking Gala 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Horoscop: Top 3 Zodii cărora li se împlinesc cele mai mari dorințe de Crăciun
Sursa: kudika.ro
-
Ce fac românii cu telefoanele, laptopurile și calculatoarele vechi?...
Sursa: wall-street.ro
-
Furnizorul Diviodent îi aduce în România pe italienii de la PROMIS, cu...
Sursa: retail.ro