Cumpărătorii de produse agricole din Cairo şi până în Islamabad au intrat într-o febră a cumpărăturilor după ce pandemia de Covid-19 a perturbat lanţurile de aprovizionare.

Iordania şi-a constituit rezerve record de grâu în timp ce Egiptul, cel mai mare cumpărător mondial de grâu, a cumpărat grâu de pe pieţele internaţionale tocmai în timpul în mijlocul recoltatului producţiei interne. Și Taiwanul a anunţat că îşi va majora rezervele strategice de alimente, iar China a început să cumpere nutreţ pentru a-şi hrăni efectivele în creştere de porci.

Cu toate aceste achiziţii anticipate, ţările încearcă să se protejeze în contextul îngrijorărilor că pandemia va afecta operaţiunile portuare şi va întrerupe comerţul mondial. Pandemia a afectat deja lanţurile de aprovizionare domestice, de la fermă la farfurie, în timp ce rafturile goale ale magazinelor au determinat consumatorii din întreaga lume să îşi modifice obiceiurile de cumpărare.

„Covid-19 i-a forţat pe consumatori să treacă de la o abordare a stocurilor de tip «just-in-time» la una mai conservatoare care a fost etichetată drept «just-in-case». Rezultatul, consumatorii şi-au făcut stocuri mai mari ca măsură de prevenţie împotriva viitoarelor întreruperi”, a declarat analistul Bank of America Corp., Francsico Blanch.

Mai mulţi factori stimulează o creştere a preţurilor la porumb, grâu şi soia boabe, precum inundaţiile din China şi achiziţiile crescute ale Beijingului de produse agricole pentru a-şi respecta angajamentele asumate în prima fază a acordului comercial convenit cu SUA. Însă Beijingul vrea să ţină cont şi de lecţiile învăţate în perioada pandemiei şi să se asigure că stocurile sale sunt suficiente pentru a face faţă unor probleme apărute pe lanţul de aprovizionare.

Citeste si:
Natalitatea în România, cel mai scăzut nivel din ultimii 134 de ani
Natalitatea în România, cel...

„Multe ţări ar putea cumpăra acum dar ar putea să îşi reducă achiziţiile la începutul anului următor pentru că nu vor mai avea nevoie. Mă aştept ca acest lucru să se întâmple, în special având în vedere condiţiile care nu sunt grozave pentru grâul de iarnă şi faptul că dacă mai aştepţi preţurile ar putea continua să crească”, a declarat economistul şef al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Abdolreza Abbassian.

Preţurile la produsele agricole sunt în creştere pe măsură ce ţările îşi majorează achiziţiile, la care se adaugă cererea crescută venită din China şi seceta din regiunea Mării Negre. În aceste condiţii, indicele care urmăreşte evoluţia contractelor futures la o serie de produse agricole importante, a crescut cu 20% începând din luna iunie. Iar analiştii se aşteaptă ca China să continue să alimenteze cererea în cursul anului următor. Cel mai mare importator mondial de produse variate, începând de la ţiţei şi până la soia boabe, intenţionează să îşi majoreze rezervele de stat în conformitate cu planul cincinal.

Citeste si:
Dispariții subite în China. Vestea morții mai multor oficiali,...
Dispariții subite în China....

„Cu siguranţă, China va continua să susţină preţurile la materii prime dacă va face astfel de achiziţii importante”, susţine analistul Commerzbank AG, Daniel Briesemann.

Aceste achiziţii suplimentare sunt o veste bună pentru producători, care au văzut cum cererea pentru produse precum porumb sau zahăr a scăzut pe măsur ce pandemia a oprit transporturile şi a redus cererea pentru etanol produs din porumb sau trestie de zahăr, precizează adevarul.ro


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Octombrie 2020 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.