Ion Predescu, fost judecător al Curții Constituționale, a murit la vârsta de 93 de ani. „Curtea Constituţională a României anunţă cu profund regret decesul prof.univ.dr. Ion Predescu, judecător în perioada 2004 – 2013”, a anunțat CCR într-un comunicat de presă.

Numit judecător al Curții Constituționale în anul 2004 pentru un mandat de 9 ani, a reprezentat un important factor de echilibru, rațiune și înțelepciune, punând în slujba justiției constituționale întreaga sa erudiție, experiență profesională și de viață, dar și calitățile umane deosebite.

Membri Curţii Constituţionale şi toţi cei care au avut privilegiul de a-l fi cunoscut și de a fi lucrat împreună cu domnul prof.univ.dr. Ion Predescu îi vor purta o binemeritată prețuire și o neştearsă amintire. Condoleanţe familiei îndoliate”, a transmis CCR în comunicat.

Ion Predescu a fost timp de 14 ani senator PSD (1990-2004) si a deținut funcția de ministru al justitiei in guvernul Văcăroiu in perioada 2 septembrie 1996 - 12 decembrie 1996. A fost pe rand presedinte al Comisiei juridice a Senatului (1990-1996) si vicepresedinte al Comisiei (1996-1998).


Despre autor:


Ultima actualizare: 12 Octombrie 2020 - 03 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.