Preşedintele Klaus Iohannis va primi, miercuri, 14 octombrie, la Magdeburg, Germania, premiul „Otto cel Mare” pentru „onorarea marilor merite în procesul european de unificare”, a informat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Domul din Magdeburg (Catedrala Sfinţilor Mauritius şi Katharina), loc simbolic, cu semnificaţie deosebită pentru istoria Europei, care adăposteşte de peste 1.000 de ani mormântul lui Otto I, împărat al Sfântului Imperiu Roman.
În cadrul festivităţii, discursul Laudatio va fi rostit de către Heiko Maas, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania. La ceremonie vor fi prezenţi Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia Anhaltină, Rainer Robra, ministru de stat şi şef al Cancelariei de Stat Saxonia Anhaltină, precum şi Lutz Trumper, primarul general al oraşului Magdeburg.
Premiul „Otto cel Mare” este acordat, o dată la doi ani, personalităţilor şi organizaţiilor care au merite deosebite în procesul european de unificare şi în promovarea gândirii europene. Distincţia a fost acordată pentru prima dată în anul în 2005, cu ocazia aniversării a 1.200 de ani de existenţă a oraşului Magdeburg.
Printre personalităţile cărora li s-a decernat până în prezent această distincţie se numără cancelarul Germaniei, Angela Merkel, fostul preşedinte al Germaniei Richard von Weizsacker, fostul preşedinte al Letoniei Vaira Vike-Freiberga, precum şi fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Federica Mogherini.
În anul 2015, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost prima instituţie distinsă cu acest premiu, informează Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro