Președintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, într-o postare pe Facebook, că România trebuie să se pregătească cu ”cu toate forțele” pentru a evita o catastrofă medicală și îl acuză pe șeful statului și Guvernul PNL că ”refuză orice dialog constructiv și se pregătesc doar de alegeri”.

Ciolacu susține că România ar trebui să se pregătească de situația de pandemie care se află într-o continuă ascenciune, punând accent pe sistemul medical, educațional.

„România trebuie să se pregătească cu toate forțele pentru a evita o catastrofă medicală! Întărirea sistemului medical, și în mod special a secțiilor ATI, procurarea medicamentelor esențiale, reorganizarea DSP-urilor, regândirea protocoalelor de testare, pregătirea școlii on-line așa cum trebuie, distribuirea măștilor către persoanele vulnerabile sunt doar câteva dintre cele mai urgente lucruri”

Liderul PSD îi acuză pe Orban și Iohannis că sunt interesați mai mult de alegeri, decât de pandemia din țară.

„Toate forțele politice ar trebui să-și dea mâna pentru a trece cu bine peste această perioadă. În schimb, Iohannis și Guvernul PNL refuză orice dialog constructiv și se pregătesc doar de alegeri. La fel cum au făcut cu anticipatele și au pierdut. La fel cum au făcut cu localele și au pierdut. Totul a fost doar pentru alegeri!”

Ciolacu face un apel către oamenii politici pentru a se axa pe problema cea mai importantă la momentul actual - pandemia.

”De aceea, la fel ca în martie, și acum, în al 12-lea ceas, fac un apel către TOATE forțele politice să se preocupe de viețile oamenilor și nu de procente. Nu uitați esențialul: în martie, România a intrat în stare de urgență pentru a pregăti sistemul sanitar, nu alegerile! Este momentul să ne așezăm cu toții la masă și să găsim cele mai bune #soluții pentru ca România să treacă peste această încercare cu cât mai puține victime! Așa să ne ajute Dumnezeu!”


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Octombrie 2020 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.