Poliția efectuează controalele în pieţe şi în centrele comerciale aglomerate. Au fost verificate 32.000 de persoane. S-au dat şi peste 5.000 de amenzi, în cazul persoanelor fizice care nu respectă măsurile, de şase ori mai multe decât în zilele precedente.
La Piața Obor, lumea mișună printre gherete, iar de distanțare socială nici nu poate fi vorba. Majoritatea nu țin cont de reguli, unii poartă masca sub bărbie, saub nas sau chiar nu o au deloc. Au fost amendate două persoane la Piața Obor, dar au fost date şi foarte multe avertismente. Conform regulilor, masca trebuie pusă și deasupra nasului, nu așa cum o poartă cei mai mulți dintre oameni.
Sunt și persoane care s-au ales cu amenzi și în urmă cu doar câteva zile. Aceștia au plătit acele amenzi, din teama de a nu fi nevoiți să plătească dublu, dacă nu vor respecta termenul și spun că s-au învățat mnte pe viitor. Au fost controale făcute în mai multe piețe și în mai multe locuri aglomerate din Capitală, întocmai pentru a vedea dacă sunt respectate aceste reguli și de a disciplina populația care face abstracție de situația critică în care se află România la ora actuală.
Poliția Capitalei încurajează bucureșteni să reclame la TelVerde 0800 800 165 pe cei care nu poartă mască
Poliția pune la dispoziție un număr la care pot fi trimise imagini sau înregistrări video cu cei surprinşi că sfidează regulile sanitare în spațiile în care acestea sunt obligatorii.
Pentru a încuraja acest tip de sesizări şi pentru a descuraja pe cei care sfidează regulile pandemiei, Poliţia Capitalei pune la dispoziţia bucureştenilor şi un număr de WhatsApp, respectiv 0755.021.218, unde pot trimite fotografii sau imagini video cu cazurile surprinse, informează antena3.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro