Un cutremur cu magnitudinea 4 pe scara Richer a avut loc, sâmbătă dimineața, în județul Prahova, la o adâncime de 64 de kilometri.
Seismul s-a produs la ora 09:29 în zona seismică Făgăraș – Câmpulung, în județul Prahova, potrivit Institutlui Național de Cercetare-Dezvoltare și pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul a înregistrat o magnitudine de 4 pe scara Richter și s-a produs la adâncimea de 64 de kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brașov, Ploiești, Pitești, București, Sibiu. Seismul nu a produs victime sau pagube materiale, localnicii fiind doar speriați și alarmați de sunetul și mișcările plăcilor tectonice.
Un alt seism magnitudinea de 3,2 pe Richter a avut loc pe 4 octombrie în județul Giurgiu.
Seismul s-a produs la numai 2 km adâncime, epicentrul a fost în comuna Greaca, iar cutremurul s-a produs într-o zonă care nu este specifică unor astfel de evenimente. Și în acest caz, în urma cutremurului nu a avut de suferit nimeni, informează antena3.ro
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Makaveli își retrage candidatura la Primăria Capitalei și o susține pe Anca...
Sursa: kudika.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro