Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi-a exprimat miercuri speranţa ca numărul de infectări cu SARS-CoV-2 să scadă „cât de curând, pentru a redeschide pentru public teatrele şi sălile de spectacole” şi a accentuat că face demersuri ca activităţile cultural-creative să fie reluate cu prioritate, pentru că reprezintă „cel mai mic risc dintre cele restricţionate”.

Ministrul Culturii a menţionat că, din informaţiile de ultimă oră, pe lista judeţelor unde activitatea cinematografelor, a teatrelor şi a celorlalte instituţii de spectacole este suspendată din cauza numărului mare de infectări raportate în ultima săptămână, Galaţi s-a adăugat celor deja anunţate, respectiv Bucureşti, Iaşi şi Vâlcea.

„Nu ne-am dorit să vedem o astfel de hotărâre a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, care să suspende activităţile culturale, dar, din păcate, numărul de infectări cu SARS COV 2 în creştere a determinat luarea unei astfel de măsuri. Speranţa noastră este că acest număr va scădea cât de curând pentru a redeschide teatrele şi sălile de spectacole. Având în vedere că toţi cei care lucrează în acest domeniu s-au conformat cu stricteţe tuturor recomandărilor de distanţare fizică şi de protecţie sanitară, nimeni nu a intrat vreodată într-o sală de spectacole fără mască, s-au luat tot felul de măsuri de protecţiei, dezinfectare, nu ne-am aşteptat ca acest măsuri să fie luate atât de repede”, a declarat Gheorghiu pentru Agerpres.

Ministrul a spus că are discuţii cu prefecţii judeţelor unde observă o creştere a ratei de incidenţă pe ultimele 14 zile la mia de locuitori şi a arătat că nu va fi vorba de „o suspendare generală”.

„Facem demersuri ca activităţile cultural-creative să fie reluate cu prioritate, pentru că reprezintă cel mai mic risc dintre cele restricţionate. (...) I-aş exemplifica pe prefecţii de Argeş, Vaslui sau Bacău, care au fost extrem de receptivi la ceea ce le-am semnalat noi, pentru că publicul din zona culturală este o victimă colaterală în aceste restricţii, instituţiile de spectacole neînregistrând niciun focar în ultimele 14 zile. Vor intensifica controalele la instituţiile de spectacole şi la cinematografe şi doar acolo unde au fost găsite nereguli acestea vor fi închise şi nu va fi o suspendare generală”, a spus Gheorghiu.

Citeste si:
Mai mult decât modă, un stil de viață. Lefties se lansează oficial...
Mai mult decât modă, un stil...

Bogdan Gheorghiu a mai spus că în şapte zile va urma o nouă analiză a evoluţiei pandemiei şi va fi luată o nouă decizie.

„Sperăm ca, în baza cifrelor existente, să se permită reluarea unor activităţi. Dar asta ţine de noi toţi. Ministerul Culturii face demersurile necesare, dar şi noi înţelegem că sănătatea oamenilor este prioritară, deoarece toate deciziile le luăm în strânsă colaborare cu Direcţiile de Sănătate Publică şi doar în urma unor comune cu specialiştii din zona epidemiologică emitem anumite hotărâri. Niciodată nu încurajăm managerii de instituţii sau de evenimente să facă lucruri fără a avea o strânsă consultare cu cei de la Direcţiile de Sănătate Publică”, a arătat Gheorghiu.

Ministrul Culturii a ţinut să precizeze că închiderea teatrelor sau cinematografelor se referă doar de accesul publicului, nu la încetarea activităţii instituţiilor amintite.

Citeste si:
Ultimul weekend de Străzi deschise în Capitală. Programul...
Ultimul weekend de Străzi...

Despre autor:


Ultima actualizare: 8 Octombrie 2020 - 04 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.