Medicul Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara se adresează populației spunând că cei care consideră că drepturile lor sunt limitate de măsurile anti-COVID ar trebui să se gândească că pot infecta pe alții, iar persoanele care nu cred că virusul există să nu mai vină la spital.
„Îi rugăm să nu mai vină la spital dacă fac COVID. Să se trateze cu tot felul de măsuri alternative, cu tot felul de terapii alternative, pentru că dacă nu crezi, de ce să mai încarci sistemul sanitar? Pe de altă parte este dreptul fiecăruia să facă ce vrea şi cum vrea cu viaţa lui. Noi aici suntem să neluptăm pentru viaţa celor care vor să trăiască şi vom rămâne aici. Pentru ceilalţi, care nu cred sau iau în derâdere toate aceste măsuri, care la rândul lor gândiţi-vă că mai au alţi adepţi, suntem neputincioşi în faţa lor. Dar, dacă se vor îmbolnăvi, să se trateze cu măsuri alternative, să nu încarce sistemul sanitar”, a declarat dr. Cristian Oancea.
Medicul are un mesaj şi pentru cei care cred că drepurile lor sunt încălcate de obligativitatea purtării măştii de protecţie.
„Am pacienţi care n-au crezut, s-au infectat şi au început să poarte mască şi să promoveze sănătatea publică. Sunt şi exemple pozitive, dar până nu ajungi să te confrunţi cu simptomele COVID într-o formă moderată sau severă de boală, totul este o batjocură şi o derâdere şi limitarea drepturilor etc. Deşi tot ce am susţinut în această perioadă a fost să purtăm masca, să avem o igienă sanitară mai accentuată şi atâta tot. Personal, nu am pus nicio măsură restrictivă care să limiteze drepturile unei persoane”, a spus specialistul.
Medicul atrage atenţia că există riscul ca scepticii COVID să îmbolnăvească, la rândul lor, alte persoane sau pe cei apropiaţi, precizează adevarul.ro
„Dacă tu dacă nu porţi mască şi te infectezi şi îmi dai mie şi mor sau ajung în terapie intensivă, deja vorbim de alte sancţiuni aici. Sau dacă tu nu crezi şi duci virusul acasă la copiii tăi, la bunicii tăi şi ei fac o formă severă, îi omori cu bună ştinţă. Ar trebui să se gândească de două ori aceste persoane care nu prea cred sau cred că le sunt limitate anumite drepturi. Nu înţeleg ce drepturi le sunt limitate pentru că purtatul măştii, uitaţi-vă, în toată lumea este o măsură de a bloca răspândirea acestui virus. E o măsură pentru sănătatea noastră, a tuturor”, a spus dr. Cristian Oancea
Care este starea de sănătate a Mioarei Roman, după externarea din...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
De la iubire la ură nu este decât un singur pas
Sursa: garbo.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Ana Baniciu, mesaj emoționant la doi ani de la decesul mamei sale: Nu a...
Sursa: kudika.ro
-
Se va mai scumpi berea artizanală? Ce spune Alexandru Bănescu, producătorul...
Sursa: retail.ro
-
Tesla oprește producția la uzina din Berlin din cauza protestelor. Vânzările...
Sursa: wall-street.ro