Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu este nevoie ca toată România să fie închisă, chiar dacă numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 nu va scădea coform așteptăilor autorităților.
Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă, miercuri seara, în urma bilanțului îngrijorător de astăzi, în care au fost înregistrate recorduri absolute de infectări cu Covid-19, de decese și de pacienți internați la ATI.
„Strategia e clară: vom reacționa local și regional. Nu e nevoie să închidem toată țara. S-a introdus de către specialiști acea scală care ne spune dacă e cazul să se ia anumite măsuri. Aceste restricții se bazează pe o evaluare a specialiștilor care ține cont de gradul de infectare din localitatea respectivă. Avem în continuare situații foarte diferite în diferite localități. Avem orașe și comune unde aproape că nu există bolnavi și atunci e foarte bine să se acționeze local, țintit”, a declarat Klaus Iohannis în conferința de presă.
Aproape 3.000 de cazuri noi de Covid-19 raportate astăzi
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19. Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 111.564 de pacienți au fost declarați vindecați.
În intervalul 06.10.2020 (10:00) – 07.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.303. Dintre acestea, 612 sunt internate la ATI.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
OTP România anunță profit de 2 milioane de lei în T1 2024
Sursa: futurebanking.ro
-
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit, după 3 ani de relație!
Sursa: kudika.ro
-
Limuzina de aproape șapte metri a lui Putin va fi produsă în fosta uzină...
Sursa: wall-street.ro
-
Laura Olaru, românca cu gențile bomboană, își deschide primul magazin din țară
Sursa: retail.ro