Gabriela Firea a scris, într-o postare pe Facebook, că în timpul campaniei electorale, Nicușor Dan și Vlad Voiculescu s-au străduit să critice orice proiect inițiat de ea, iar acum Voiculescu anunță că va continua proiectele pe sănătate ale fostului primar.

„După o campanie rușinoasă, plină de minciuni și atacuri injuste la persoană, în care s-au străduit să-i convingă pe bucureșteni că nu am făcut nimic iar ceea ce am făcut este prost și vor anula toate proiectele mele, iată că a venit și ziua dreptății. Viceprimarul care va coordona sănătatea a anunțat că va menține toate programele inițiate de mine și echipa mea : investiții în spitale, medicină școlară, teste PCR, stimulente financiare pentru gravide, nou-născuți, procedură FIV, teste genetice pentru cancer etc.

Când chiar adversarii politici îți recunosc munca și implicarea, înseamnă că nu ai făcut umbră pământului fără rost!”, notează Firea.

Mai mult, acesta reamintește faptul că Vlad Voiculescu vrea să anuleze stimulentul financiar pentru donatorii de plasmă sanguină.

„Până acum, avem 155 donatori. Adică circa 500 de pacienți din ATI salvați!

Judecați voi utilitatea acestui program, câtă vreme guvernul nu face niciun efort pentru a asigura plasma necesară cazurilor grave!

Se pare că vanitățile și interesele sunt, la ei, mai presus decât viața oamenilor!”, mai scrie Gabriela Firea.


Despre autor:


Ultima actualizare: 7 Octombrie 2020 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.