O creştere de cinci ori a numărului celor infectaţi cu SARS-CoV-2 în 24 de ore s-a înregistrat în Timişoara, fiind depistate 46 de cazuri, faţă de nouă raportate în ziua precedentă, potrivit Prefecturii.
„Numărul persoanelor confirmate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore, a ajuns la 82, dintre care 46 sunt în Timişoara, câte patru la Lugoj şi Făget, trei la Dudeştii Noi, câte două la Ghiroda, Gătaia şi câte un caz la Remetea Mare, Ciacova, Carani, Jena (Găvojdia), Coşteiu, Hitiaş (Racoviţa), Buziaş, Variaş, Săcălaz, Jamu Mare, Belinţ, Gelu (Variaş), Sînmihaiu German (Sânmihaiu Român), Chişoda, Dumbrăviţa, Cenei, Sânmihaiu Român, Teremia Mare, Becicherecu Mic", a anunţat purtătorul de cuvânt al prefecturii, Daniela Fetescu.
Marţi dimineaţă, numărul total de persoane internate cu COVID-19 a fost de 178, cu 19 bolnavi pe secţiile ATI. În ultimele 24 de ore au fost confirmate cu SARS-CoV-2 două cadre medicale, în timp ce cinci persoane au decedat. De la începutul pandemiei, în judeţ au fost înregistrate 177 de decese.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Cornelia Bubatu, a declarat, marţi, că focarul activ de COVID-19 de la Liceul Teologic Penticostal Logos din Timişoara a fost stins, rămânând active alte şapte, înregistrate săptămâna trecută, informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Pe 16 aprilie 2007, Liviu Librescu, profesor român la Virginia Tech, a salvat...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul doarme doar cu tine: cum îl muți în patul lui fără traumă, fără lupte...
Sursa: garbo.ro