Unul dintre cele mai mari pelerinaje din țară va permite anul acesta accesul doar credincioșilor din Iași. Raed Arafat a anunțat, cu trei zile înainte de începerea pelerinajului de la Sfânta Parascheva, desfășurat în perioada 8-15 octombrie, că doar cei din localitate vor putea fi prezenți.

Într-o conferință de presă, Raed Arafat a anunțat că sărbătorile religioase sunt permise doar cu participanți din localitatea respectivă. Decizia se referă la pelerinajul Sfânta Parascheva, organizat la Iași, unde s-au înregistrat în ultimele 2 săptămâni o creștere a cazurilor noi de COVID-19.

„Referitor la organizarea sărbătorilor religioase, sunt permise numai celor cu domiciliul în localitatea unde se desfășoară, fără pelerini din alte localități. Riscul major nu este numai participarea, ci și pe durata transportului sau înapoi acasă”, a declarat Raed Arafat.

Până în prezent, cu toate că pelerinajul ar fi trebuit să înceapă pe 8 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde se află moaștele Sfintei Parascheva, au venit grupuri de câteva sute de pelerini care s-au închinat, autoritățile luând măsuri încă din weekend pentru a evita aglomerația.

Măsurile restrictive pentru desfășurarea evenimentului religios


  • Coada de pelerini nu va mai fi amplasată pe trotuarele de pe străzile din spatele Mitropoliei, ci va ocupa prima bandă carosabilă

  • Toți cei care vor vrea să se așeze la coadă trebuie să poarte mască, să stea în șir indian, să respecte o distanță de 1,5 metri față de cei din față, chiar dacă fac parte din aceeași familie

  • Persoanele cu probleme de sănătate, vârstnicii, mamele cu copii mici vor avea un culoar special pentru a se închina și a nu mai sta la rând

  • Vor fi puncte de dezinfectare a mâinilor și de triaj epidemiologic la fiecare 300 de metri, informează libertatea.ro.



Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Octombrie 2020 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.