Uniunea Salvaţi România pledează pentru "procese autentice de depolitizare şi descentralizare" în sistemul de educaţie, prin desfiinţarea inspectoratelor şcolare, dar şi pentru regândirea programei şcolare.

„Statisticile tot mai îngrijorătoare privind lipsa de performanţă a învăţământului românesc, dar şi noua realitate generată de pandemia de COVID-19 ne arată că România trebuie să îşi reformeze sistemul de Educaţie. O reformă profundă, însă, nu doar de faţadă. Un veritabil restart. Astăzi, de Ziua Mondială a Educaţiei, USR reiterează angajamentele din programul de guvernare care vizează sistemul de Educaţie: se impun procese autentice de depolitizare şi descentralizare, prin desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transferarea atribuţiilor acestora către consiliile de administraţie din şcoli, alcătuite din profesori, părinţi şi reprezentanţi ai comunităţii locale", scriu reprezentanţii USR pe Facebook.

Conform aceleiaşi surse, trebuie luate măsuri pentru prevenirea şi reducerea abandonului şcolar.

„Părinţii trebuie să poată alege cea mai bună şcoală pentru copilul lor şi, implicit, să aibă un cuvânt de spus în finanţarea acesteia, iar programa şcolară trebuie regândită, să avem un curriculum naţional simplificat, completat de un curriculum suplimentar la decizia elevului sau a şcolii. Totodată, trebuie luate măsuri susţinute pentru prevenirea şi reducerea abandonului şcolar astfel încât să se asigure accesul copiilor la educaţie de la vârste timpurii şi să fie crescută calitatea educaţiei. USR a propus, în acest scop, continuarea şi extinderea programului 'Şcoală pentru toţi' demarat în 2016 cu fonduri europene", mai adaugă USR în postare.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Octombrie 2020 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.