Poliţia Locală Piatra-Neamţ a demarat, începând de miercuri, 30 septembrie, o campanie de identificare a persoanelor care încearcă să-şi improvizeze adăposturi şi refuză cazarea în centrele specializate.

„Adăposturile provizorii identificate în subsoluri de bloc, în centrale dezafectate, sub balcoanele blocurilor de locuinţe sunt desfiinţate, iar persoanele depistate că au amenajat astfel de "dormitoare" sunt verificate, sancţionate şi îndrumate spre Centrul de noapte din cartierul Speranţa, dacă acestea provin din municipiul Piatra-Neamţ. Persoanele domiciliate pe raza altor localităţi sunt de asemenea îndrumate spre comunele sau oraşele de domiciliu, cu anunţarea prealabilă a direcţiilor de asistenţă social şi a DGASPC, în cazul minorilor", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

Două persoane care şi-au improvizat un adăpost sub balconul apartamentului unui bloc au fost sancţionate cu 500 lei fiecare şi au fost somate să igienizeze zona.

Directorul Poliţiei Locale Piatra-Neamţ solicită locuitorilor să nu încurajeze cerşetoria şi să nu tolereze amenajarea de adăposturi improvizate, iar în cazul în care sesizează astfel de situaţii să sune la dispeceratul instituţiei, menționează Agerpres.

Citeste si:
Accident teribil: Un tânăr a fost strivit în bancomatul de pe trotuar
Un tânăr a fost strivit în...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.