Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, care a câştigat duminică un nou mandat, a transmis un mesaj pentru alegătorii săi, precizând că încrederea arătată la urne nu doar că îl responsabilizează, dar îl determină să muncească din ce în ce mai mult.

„Încrederea pe care mi-aţi oferit-o pentru a doua oară în aproape cinci ani nu doar că mă responsabilizează, ci mă determină să muncesc din ce în ce mai mult, astfel încât să nu dezamăgesc oamenii care mi-au acordat ieri votul lor. La fel de important să determin şi pe ceilalţi locuitori ai Sectorului 4 să creadă că împreună chiar putem recupera decalajul de dezvoltare faţă de alte sectoare şi că putem avea cu toţii o viaţă mai bună! Avem multe proiecte de finalizat şi multe altele pe care abia le începem, pentru a ne fi mai bine, acasă, în Sectorul 4. Ca şi până acum, voi fi mereu în contact cu dumneavoastră, mereu vom lucra împreună. Am arătat că se poate şi în România, că putem avea rezultate în luni şi în ani, nu în decenii. Împreună transformăm Sectorul 4 în capitala Bucureştiului!”, a scris Daniel Băluţă, luni, pe Facebook.


Despre autor:


Ultima actualizare: 29 Septembrie 2020 - 02 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.