Andreea şi Mircea, un cuplu de tineri din Sălaj, au parcurs 1.900 de kilometri, venind cu maşina de la Paris, pentru a-şi putea exercita dreptul de vot la alegerile locale, duminică, în Zalău.

Originară din Zalău, Andreea este plecată în Franţa de 12 ani, stabilindu-se alături de soţul ei, Mircea, la Paris, unde este manager în domeniul monumentelor istorice. Andreea spune că a parcurs cu maşina personală impresionanta distanţă Zalău-Paris din responsabilitate şi pentru a putea avea mai apoi un cuvânt de spus în faţa aleşilor locali.

„Am venit din Franţa. Ne-am pornit de la Paris joi seara. Am făcut 1.900 de kilometri până la Zalău, pentru a vota. Simplu. În dimineaţa asta am fost la secţia de votare la care am fost arondaţi, am votat şi acum ne pregătim din nou de plecare. Avem bagajele pregătite pentru că mâine dimineaţă (luni - n.r.) trebuie să fim la serviciu, aşa că mai avem încă 1.900 de kilometri de parcurs. Am venit, în primul rând, din responsabilitate, pentru că trebuie să ne asumăm responsabilitatea aceasta, pentru a putea mai apoi să avem un cuvânt de spus. Adică nu putem să ne plângem că nu a evoluat comunitatea noastră în sensul în care ne-am dorit, dacă nu am ieşit la vot. Adică nu ne-am exercitat acest drept, nu putem avea pe urmă pretenţii. Pentru a avea acest drept, după alegerile locale, a trebuit să facem acest efort”, a declarat duminică, pentru Agerpres, Andreea.

Cei doi intenţionează ca în viitor să se întoarcă la Zalău, unde deţin un apartament.

„Inevitabil ne vom întoarce pentru că ne place mult în România. Oamenii sunt mult mai calzi, faţă de Franţa, unde stai cinci ani într-un imobil şi nu apuci să-ţi cunoşti toţi vecinii, pentru că sunt foarte reci şi le e frică de persoane străine. Dacă ceri o informaţie pe stradă, prima dată se face că nu te-a auzit”, susţine Mircea, stabilit de 18 ani în Franţa, unde şi-a înfiinţat o firmă.

Citeste si:
Gabriela Firea: Scopul parlamentarelor este un nou guvern
Gabriela Firea: Scopul...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.