Doi candidaţi PSD au fost filmaţi în timp ce transportau la secţiile de vot mai multe persoane, în condiţiile în care legea interzice competitorilor electorali să asigure transportul votanţilor.
Doi candidaţi PSD sunt acuzaţi că au mers din poartă în poartă, în comuna Vadu Moldovei, din judeţul Suceava, şi au transportat diferite persoane la secţiile de votare.
Dumitru Şuman, consilier local în funcţie, aflat pe poziţia a treia pe lista PSD pentru Consiliul local al comunei Vadu Moldovei, şi Mihai Sandu, candidatul pe poziţia a noua, au fost filmaţi, duminică, în timp ce transportă alegători la secţia de vot.
Unul dintre cei doi consilieri a fost luat la întrebări în timp ce era filmat, spunând că nu face decât să-şi ducă rudele şi oamenii lui la vot: „Car rudele mele, oamenii mei”, a declarat consilierul, potrivit stirisuceava.net
Conform legislaţiei, transportul organizat al alegătorilor către secţia de votare făcut de reprezentanţii partidelor politice este interzis.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro