Inițial, inaugurarea podului Ciurel a fost o bucurie pentru bucureșteni. La doar câteva zile, locuitorii din apropiere au fotografiat maşinile stând bară la bară pe pod şi au glumit că Primăria a inaugurat de fapt „cea mai mare parcare suspendată”. Recent, un cetăţean a filmat momentul în care un autobuz este nevoit să urce pe trotuar pentru a face virajul.

Bretelele pentru accesul pe Pasajul Ciurel, inaugurat săptămâna trecută, s-au dovedit a fi prea înguste pentru autobuze. Șoferii autobuzelor se văd nevoiți să urce pe trotuare pentru a putea vira, la urcarea pe Pasaj, arată o filmare distribuită de un cetăţean.

Podul Ciurel, cel mai recent proiect de infrastructură din Capitală, a dezamăgit bucureștenii încă în prima zi lucrătoare de la inaugurare. Luni, toate benzile de circulaţie care vin de pe Splaiul Independenţei au fost blocate de maşini. Asta pentru că traficul se blochează într-un viraj la dreapta spre Şoseaua Virtuţii, viraj care se face pe o bretea cu o singură bandă, cu un indicator „cedează trecerea”. Cetăţenii din zonă au fotografiat pasajul ticsit de maşini, deşi acesta ar fi trebuit să ajute la fluidizarea circulaţiei, menționează adevarul.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Septembrie 2020 - 05 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.