Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că, "din considerente politice", DSP Bucureşti refuză de trei luni emiterea unor avize pentru patru proiecte europene în valoare de peste 25 milioane euro pentru dotarea spitalelor COVID din subordinea PMB şi solicită premierului Ludovic Orban deblocarea acestei situaţii.

"DSP Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii tratează cu lipsă de respect, nepăsare şi aroganţă personalul medical şi pe bucureşteni. După ce că nu au fost în stare să asigure, în primăvară, echipamentele şi materialele sanitare necesare spitalelor, DSP Bucureşti refuză, de trei luni, să avizeze patru proiecte europene în valoare de peste 25 milioane euro pentru dotarea spitalelor COVID din subordinea PMB - Spitalele Victor Babeş, Colentina şi Carol Davila. Este vorba despre acele spitale care au tratat, de la începutul pandemiei, peste 7.000 pacienţi infectaţi cu COVID", afirmă Firea, potrivit unui comunicat al PMB.

Edilul solicită premierului Ludovic Orban "să deblocheze această situaţie, care a început să semene cu un sabotaj la adresa Bucureştiului şi a bucureştenilor".

Primarul General a mai explicat că, în luna aprilie, ministrul Sănătăţii a anunţat că toate spitalele din reţeaua COVID-19 pot achiziţiona imediat echipamentele medicale şi de protecţie de care au nevoie, cheltuielile urmând să fie decontate ulterior, din fonduri europene, precizează Agerpres.

"Mai mult, promisiunea fermă era că vor fi decontate inclusiv achiziţiile efectuate începând cu data de 1 februarie 2020. Deşi spitalele şi ASSMB au pregătit proiectele în timp record, acestea aşteaptă, de trei luni, avizul DSP şi nu a fost decontat nici un leu! Cu toate acestea, pentru că nu puteam aştepta avizul DSP Bucureşti, PMB a asigurat 15 milioane euro, din bugetul Capitalei, pentru achiziţiile de aparatură, echipamente şi materiale sanitare incluse în aceste proiecte. După cum ştiţi, am cumpărat aparate de testare performante, Real Time PCR, un Computer Tomograf dotat cu un model de Inteligenţă Artificială, 25 ventilatoare mobile, materiale sanitare de protecţie. Toate achiziţiile au fost verificate de Curtea de Conturi!", a mai spus Gabriela Firea.

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Septembrie 2020 - 04 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.