Președintele Klaus Iohannis a testat luni garnitura de tren care va face legătură între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode și cu premierul Ludovic Orban.

Trenul care ajunge la destinație (Aeroportul Otopeni) în 17 minute, urmează să circule o dată la 50 de minute, iar garnitura va fi dată în folosință în luna decembrie.

Președintele a declarat că este mulțumit de ritimul în care au fost finalizate lucrările și că prin astfel de investiții în infrastructura de transport se va schimba „fața României”.

În urmă cu o săptămână, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că linia de cale ferată Gara de Nod-Aeroportul Otopeni ar putea fi dată în folosință în 12 decembrie, odată cu noul mers al trenurilor.

„Iată că planul de relansare economică pe care l-am elaborat împreună cu Guvernul Orban începe să își arate și partea practică și pentru a sublinia importanța dezvoltării feroviare am participat astăzi la un test pe singura linie nouă de cale ferată construită din anul 1984 încoace.

Dorim să dezvoltăm Aeroportul Internațional, dorim să îi dăm amploare dar pentru asta e nevoie să poți să ajungi în aeroport în condiții foarte bune, predictibile.

Este evident că în acest fel și în acest ritm vom reuși să modernizăm infrastructura din România. Nu întâmplător am participat la metrou, la autostradă. Dezvoltarea infrastructurii de transport este fundația pe care se clădește planul de relansare. România are nevoie de o dezvoltare economică sustenabilă și pentru asta e nevoie de infrastructură de transport.

Iar pentru a o putea realiza avem o șansă enormă pentru că putem să folosim bani europeni.

Bani europeni am avut și până acuma, dar voință politică a fost puțină.

Din 2016 până în 2019 s-a realizat din această linie 11%, putem să ne dăm seama cam care a fost voința politică și putința politică.

Citeste si:
Președintele Iohannis, despre majorarea pensiilor cu 11%: „Trebuie...
Președintele Iohannis, despre...

Îi felicit pe toți cei care au facilitat această dezvoltare. Sunt convins că acesta va fi ritmul impus pentru anii următori, un ritm care va schimba fața României”, a declarat președintele Klaus Iohannis.


Despre autor:


Ultima actualizare: 21 Septembrie 2020 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.