Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a anunțat, luni, că piaţa de capital din România este acum la un click distanţă de miliarde de euro care vor să fie investiţi.

„Am trecut foarte uşor în societate peste ceea ce înseamnă să intri în indicele FTSE Russell. Echivalează cu intrarea României în Uniunea Europeană. Înseamnă că, dintr-o dată, piaţa de capital din România este la un click distanţă de miliarde de euro care să vor fie investiţi. Sunt oameni care se uită în fiecare zi la pieţe să investească şi de acum pot să investească printr-un click şi în România”, a declarat ministrul Finanţelor, la evenimentul care marchează trecerea pieţei de capital din România la statutul de piaţă emergentă.

De asemenea, Cîțu spune că antreprenorii din România se schimbă, se uită la forme de finanţare diferită, nu doar prin sistemul bancar.

„Urmează MSCI sper, cât mai curând, pentru a avea acces şi la finanţatorii de pe cea mai mare piaţă de capital din lume. România va avea o strategie modernă. Nu că vrem noi asta, totul vine de la antreprenori, antreprenorii se schimbă, vor o altfel de societate”, a mai spus el.

Ministrul a evidențiat faptul că majoritatea parlamentară socialistă nu a susținut niciodată acest lucru, „din contră, a trecut acea lege prin care interzice listarea pe piaţa de capital”.

„Nu ştiu dacă este prostie sau oamenii o fac ca să distrugă România. Listarea pe piaţa de capital înseamnă atragere de capital, înseamnă investiţii, nu înseamnă că ne vindem ţara. Este rea voinţă”, a precizat Cîţu.

El a menţionat că în momentul în care PNL va avea majoritate în Parlament va întoarce această lege „pentru că este important să avem mai multe surse de finanţare, nu putem să lăsăm totul pe sistemul financiar-bancar” şi nici „statul nu poate să finanţeze totul”, informează adevarul.ro


Despre autor:


Ultima actualizare: 21 Septembrie 2020 - 12 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.