Ludovic Orban a menționat că ministrul Educației, Monica Anisie, are astăzi consultări cu reprezentanții asociațiilor comunelor, orașelor și municipiilor și va analiza cu autoritățile locale implicate în organizarea alegerilor locale în ce perioadă să fie închise școlile pentru pregătirea secțiilor de votare. În zilele în care școlile vor fi închise se vor face cursuri online.
În cazul în care cadrele didactice vor refuza să le predea online copiilor, Orban a spus că vor fi luate "măsurile legale", informează hotnews.ro.
"Nu pot să îmi imaginez că un profesor poate să refuze să predea copiilor. Vom lua măsurile legale care se impun în astfel de situații. Dacă va fi necesar să facem modificări la Legea educației, vom face. Nu trebuie să judecăm dascălii pentru câteva cazuri individuale. Unde apar astfel de cazuri, vom lua măsuri legale. Dar, majoritatea se adaptează și își realizează misiunea pe care o au", a declarat Orban.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro
-
Doina Teodoru, dezvăluiri sincere după despărțirea de Cătălin Scărlătescu. Ce...
Sursa: kudika.ro