Inaugurarea magistralei de metrou M5 a condiționat un mai mare interes al locuințelor din zona Drumul Taberei pentru cei care sunt în cautare de o chirie sau chiar de a-și achiziționa propriul apartament.
Cererea pentru apartamentele din această zonă a crescut în ultimul an. Aproape 1.500 de potenţiali cumpărători erau interesaţi de locuinţele din cartierul Drumul Taberei săptămâna trecută, potrivit datelor Imobiliare.ro centralizate de Analize Imobiliare.
Odată cu creșterea ofertei din ultimul an, au crescut și preţurile. Preţul mediu solicitat de proprietari pentru un apartament cu 2 camere a ajuns, săptămâna trecută, la 1.140 de euro/mp util, faţă de 1.070 de euro/mp util în perioada similară din 2019. Chiriile se menţin la un nivel constant. Chiria unui apartament cu 2 camere în Drumul Taberei este în medie, 300 de euro/lună.
Zona Râul Doamnei – Eroilor oferă o cale de transport de mare capacitate şi un mijloc de legătură între partea de sud-vest a Bucureştiului (Cartierul Drumul Taberei) şi centrul oraşului, pe o lungime de circa 7 km. Aceasta cuprinde 10 staţii – Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2M, menționează adevarul.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Marcel Ciolacu, susținător al Gabrielei Firea la PMB: Gabi, îți promit că îți...
Sursa: wall-street.ro