Pentru a evita infectarea și închiderea școlilor, Primăria Capitalei a lansat un proiect prin care toate cadrele didactice și elevii vor fi testați gratuit de COVID-19. Gabriela Firea spune că au fost pregătite 24.000 de teste pentru cadrele didactice.

Costul testelor va fi suportat de municipalitatea bucureșteană.

Invit toate cadrele didactice și personalul auxiliar din unitățile de învățământ din ciclul preșcolar, primar, gimnazial și liceal din București să se înscrie în programul derulat de Primăria Capitalei, pentru a se testa, gratuit, cu aparate Real Time PCR! Aplicația unde se pot face înscrierile online este testamcovid.assmb.ro, pagina de Internet dedicată proiectului Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă”, menționează primarul Capitalei pe pagina sa de Facebook.

Gabriela Firea a afirmat că în București se vor face câte 5.000 de teste pe zi

Avem o capacitate de testare de 5.000 de teste Real Time PCR pe zi, iar în București, în școli private si de stat, sunt 24.000 de profesori. Pe tot parcursul verii ne-am pregătit, am achiziționat aparate de testare și ne-am asociat cu cât mai multe clinici de stat și private astfel încât testările și rezultatele să se realizeze într-un timp cât mai scurt”, a precizat Firea.

Citeste si:
Firea a găsit vinovați pentru eșecul la București: Victor Ponta și...
Firea a găsit vinovați pentru...
Citeste si:
15 remedii simple pentru durerile de urechi
15 remedii simple pentru...

Pentru a beneficia de testul gratuit, Primăria a creat o aplicație pe care doritorii se pot înscrie on-line sau telefonic. Aplicația unde se pot face înscrierile online este testamcovid.assmb.ro



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.