Începând de astăzi, 15 septembrie, bucureștenii vor putea circula pe Magistrala 5 a metroului, pe ruta Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv Valea Ialomiței, a anunțat Metrorex.
Inaugurarea oficială se va face la ora 12:00.
Luni, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că magistrala M5 va fi dată în funcțiune, începând de marți.
"După ani de aşteptare, sunt bucuros să anunţ public că mâine, începând cu ora 12:00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcţiune. Ca să ajungem în această etapă nu a fost deloc uşor. A fost nevoie să depăşim, împreună cu colegii de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi implicit cu cei de Metrorex SA, o serie de bariere, începând de la cele birocratice, la cele administrative. Astfel, astăzi, putem spune că povestea lucrărilor de la magistrala M5 s-a încheiat. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la bucuria pe care o împărtăşim alături de toţi bucureştenii, şi nu numai!", a anunțat Bode.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro