Monica Anisie, ministrul Educației, a transmis un mesaj pentru începutul de an școlar elevilor, cerându-le să fie responsabili și să respecte normele de igienă, iar profesorilor le-a mulțumit pentru eforturile depuse în această vară și pentru „eforturile supraomenești atunci când au fost suspendate cursurile”.

Dragi copii,
Stimati părinți,
Stimați colegi profesori,

Bine ați revenit la școală! Este, pentru fiecare dintre noi, un an imprevizibil și complicat, dar și cu multe oportunități! Din păcate, a fost nevoie de o situație de criză pentru a realiza, cu adevărat, cât de mult contează anii de școală în formarea viitorului adult. Am înțeles cu toții că avem urgent nevoie să adaptăm sistemul contextului actual: prin conștientizare, modernizare și, cel mai important, prin digitalizare! Chiar dacă acest an școlar începe cu unele temeri din cauza situației epidemiologice, nerăbdarea elevilor de a-și revedea colegii și profesorii, bucuria și speranța tuturor că într-o zi se vor întoarce la școală sunt infinit mai puternice.

Acest început trebuie să fie, în primul rând, despre copii! Noi, profesorii, vom avea șansa să dovedim și acum că suntem încrezători în destinul nostru și că putem să-i pregătim pe elevi pentru viață! Lor trebuie să le dăruim cunoașterea, pasiunea și suportul nostru, indiferent de școala în care învață, de locul din care provin, de contextul familial. Școala are nevoie de noi toți! Să fim mai prudenți, mai responsabili și mai implicați!

Dragi elevi, trebuie să conștientizaţi atât importanţa educaţiei, cât și respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului! În voi este forța, alături de noi, de a depăși orice obstacol! Implicarea voastră contează! Mult succes tuturor și toate gândurile mele bune!”, a transmis Monica Anisie într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Citeste si:
Noaptea Muzeelor 2020: Proiecte digitale pentru elevi
Noaptea Muzeelor 2020:...
Citeste si:
15 remedii simple pentru durerile de urechi
15 remedii simple pentru...

Ministrul Educației a ținut să le mulțumească și profesorilor pentru implicare și pentru tot efortul depus până acum.

Colegilor mei le urez să aibă un an şcolar cu împliniri, cu implicare şi le mulţumesc tuturor pentru tot ce au făcut în această vară. Au muncit şi în timpul examenelor naţionale, dar au făcut şi eforturi supraomeneşti atunci când au fost suspendate cursurile”, a spus Monica Anisie.

Citeste si:
Elevii primesc absențe dacă nu pot participa la orele online
Elevii primesc absențe dacă...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.