Candidatul pe listele PSD pentru Consiliul General al Municipiului București, Mitică Dragomir, a vorbit la B1 TV despre cele trei pensii speciale pe care le încasează lunar, în valoare totală de 206.400 ron, considerând că le merită din plin.

Eu pe unde am fost am făcut câte ceva. Eu am concurat pentru Primăria Capitalei şi am ieşit pe locul 3, cu Băsescu şi cu Geoană. Eu, da, am trei pensii. Pentru că le merit. Am contribuit, aveam 15.000 de euro pe lună salariu, plăteam 6000 de euro la stat, la Ligă. Am fost 2 legislaturi la Parlamentare, dintre care vicepreşedinte de Comisie Parlamentară. Sunt singurul din istoria acestei ţări din opoziţie care am făcut singur o lege organică, am drept de autor asupra ei.

Cine se compară cu mine dintre toţi consilierii ăştia care sunt propuşi? Pe unde am fost am făcut stadioane, am promovat tineri, am făcut sediul Ligii, cel mai frumos din lume, nu din acesta ţară. Eu am finanţat şi n-am luat de la cluburi bani. Eu m-am zbătut şi am făcut rost de bani şi am făcut această clădire”, a declarat Mitică Dragomir la B1 TV.

În cazul în care va va obține o poziție în Consiliul General al Municipiului București, acesta va primi și indemnizație.

Mitică Dragomir a fost întrebat despre averea sa și a spus că a acumulat-o legal, muncind „de dimineață până noaptea” și plătind taxe și impozite la stat.

Eu sunt milionar de ani de zile. Eu am făcut blocuri. Eram preşedinte la Ligă şi construiam blocuri. Am vândut 4-5 blocuri, 40 de vile până acum. Eu am muncit de dimineaţa până noaptea. În afară de asta, 20 de ani am avut un salariu de la Parlament, de la Ligă, dar plăteam taxele la stat”, a mai spus acesta.


Despre autor:


Ultima actualizare: 13 Septembrie 2020 - 04 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.