Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că Metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie, care depinde de câteva obiecţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar rezolvarea lor este de ordinul zilelor.

„Metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie. Iar semnarea procesului verbal de recepţie, în momentul de faţă, mai depinde de doar câteva obiecţii din partea ISU pe care le-am discutat şi cu domnul ministru şi cu conducerea Metrorex, pentru care se lucrează. Rezolvarea acestor obiecţii se va face într-un timp relativ scurt, de ordinul zilelor, nu de ordinul săptămânilor sau lunilor, aşa cum am văzut în tot felul de speculaţii pe această temă”, a afirmat Orban, citat de Agerpres.

Lucrările au început în 2011 și aveau termen inițial de finalizare în 2015

Constantin Mustățea, director de investiții la Metrorex, a susținut că lucrările la linia de metrou Drumul Taberei au fost îngreunate de pandemia de coronavirus. Anumite materiale de import, în special cele aduse din China sau Italia nu au sosit la timp, ceea ce a îngreunat finalizarea magistralei 5.

Pe 22 iunie a fost anunțată ultima amânare a inaugurării liniei de metrou.

A fost nevoie de 9 ani de lucrări și de 16 miniștri ai transporturilor pentru finalizarea primei magistrale de metrou de după Revoluție.

Citeste si:
Ludovic Orban, îngrijorat după explozia cazurilor de coronavirus
Ludovic Orban, îngrijorat...
Citeste si:
Cele mai bune surse alimentare de vitamina C
Cele mai bune surse...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.